Intre partile atomilor

Hai sa despicam tot, corp de corp, muschi de muschi, celula de celula. Atomii ne dau senzatie de Dumnezeu ascuns, pe care ratiunea nu-l mai accepta.

Hai sa despicam tot, stea de stea, inger de inger, demon de om. Sa vedem daca pielea ne ascunde aripi si daca din inimi ne cresc suliti. Sa vedem daca sufletul nostru e o gaura neagra.

Si tot asa adunand cele 9 miliarde de gauri negre, o sa incepem sa ne ciocnim, sa ne unim, celula cu celula, muschi cu muschi, corp cu corp si o sa cream un mare Dumnezeu.

Dumnezeul meu e un fir care imi leaga sufletul de ceruri.

Fragmente din August

Dansand in mare inconjurata de mii de seminte stralucitoare. Nu mai stii...si nici ca iti doresti cunoasterea. Simtirea te imbata!

Unde te duci tu zeita cu cantec? Caci fara tine valuri cumplite imi strabat plajele si-mi rascolesc adancurile. Simt ca ma risipesc asemeni firelor de nisip sau in imaginile lunii faramitate in apa.
Aievea vad cum marile strabat visele oamenilor si se implinesc in fiecare stea din galaxie. De aceea, atunci cand e innorat, oamenii sunt tristi. Visatorii au murit alaturi de fantezii.
Zeita, lasa-ti pielea din valuri sa fie strabatuta de reflectia astrelor. Noua ne redai fericirea!

Tot ce vezi e o iluzie. Nu exista linia orizontului. E doar un cuvant facut sa iti limiteze simturile.

"Aici erau buzele lui, pe care le sarutam adesea. Unde-ti sunt spiritele si jocurile si cantecele- acuma?" (Hamlet)

Fragmente din Iulie

As fi putut crede ca in acele momente Dumnezeu a uitat capacul de sticla peste ciorba de corpuri omenesti. Si pentru ca nu mai era nimic de gandit, timpul se cerea trait in forma perfecta...zacerea in simturi.

Imi leg parul in codite, ce devin sfori de sustinere in copacul vietii. Imi strang corpul cu mainile...Asa o sa ma gasiti daca veti taia firele croite de emotii in tot acest timp.

Cand incepi sa simti ca ceva nu e in ordine cu viata ta...Raspunsul e: NICIODATA! Traiesti tot timpul intr-o perfecta dezordine controlata mental.

Memoria gustului

Ma mai uit cu coada ochiului spre trecut. O intrebare imi toaca marunt gandurile: Ce gust are memoria mea? In dictionarul amintirilor nu regasesc decat dulcele, amarul, saratul...
Iarna albastra se ascundea dupa un abur din ceaiul de scortisoara.
Vara ne transforma in zei cu coroana de alge si nisip.
Toamna ma infruptam din pielea ta de gutuie.
Primavara nu exista...perceptia e o nebuna in vant!
E...de-as avea macar anotimpurile, ano timpurile, ano amintiri, ano gusturi. Existenta in ano gust!
Ma intreb din nou: Ce gust are memoria mea?
Amintirile, gustul erau...doar o simpla combinatie de din alea...stii si tu: minunatii de iti stau pe limba si toate fara eticheta!
Un fragment dintr-o istorie a degustarilor de vinuri.

Ce suntem azi?

Azi ne propusesem sa ne impartim nebunia, sa regasim in fiecare cuvant rostit cate un simptom si sa-l lasam sa explodeze in culoarea lui. Tu ai simti in tine isteria feminina, iar eu m-as modela in viziunile grandioase.
Cu siguranta ca acest joc ne-ar prinde ca pe-un fluture intre geam si perdea, intre realitatea lor si fantezia noastra.
Iar cand se lasa seara, cu pasii strambi si fetele pictate, in ceainarie ne vom spala mintile printre borcane cu amintiri aromate.

"In aceasta noapte am mai internat doi nebuni!"

Aruncare

Eram in asteptare...
Prinsa de dor in peretii
de piatra alba ai castelului.
Miliarde forme antice
de flori ale marii
plangeau pescarii nenascuti.
Mie imi pleaca emotiile din porturi
in armonii de zgomot de motoare.

Sfarm pietrificarea sufletului,
Ma arunc in coaste de animal marin,
loc de negare si regasire.
Gasesc drumul in mine,
in adancurile marii,
in omenire.

Te parasesc iubite,
M-au ademenit fecioarele
cu dansul lor acvatic
Si-o roata otravitoare de plete
s-a asezat intre noi.

Biserici

Bisericile sunt construite in cercuri, ca sa nu incurci drumul in noaptea de Inviere. Te rotesti calcand greoi pe pietrele ce sustin peretii si nu iti dai seama ca te inalti alaturi de ele. Din pamanturi iese lumina sfanta, din morminte iubirea stramosilor pentru divinitate.